Pt echilibrare hidraulică:
1. Panou etaj închis, panou parter (sau cel mai apropiat de sursa de căldură) total deschis .
2. Pompa de circulație deschisă de preferat la un debit cât mai mare, căldura nu trebuie să fie pornită.
3. LA panoul deschis constatăm care este debitul cel mai mic dintre toate circuitele. Acesta va fi deschis total (ie 100% tot timpul).
4. Se reglează debitele celorlalte circuite din debitmetrul aferent la o valoare medie între valoarea minimă (cea de la punctul 3) și valoarea maximă de la celelate circuite. Urmărim ca toate circuitele să aibe același debit, indicat de pălăria ciupercii rosii din debitmetru (va fi peste valoarea de la punctul 3).
5. Se închide panoul de la parter și se deschide panoul de la etaj.
6. Se reiau pașii 3 și 4 pentru panoul de la etaj. De regulă valoarea minimă de la etaj este mai mică decât cea de la parter dacă circuitele au o lungime echilibrată.
7. Se deschid toate panourile.
8. Se obtureaza din robinetul de sectorizare al colectorului de la parter (de retur) astfel incat debitele de la parter să fie egale cu debitele de la etaj.
9. Pompa de căldură sau centrala termică se pun pe curba climatică dorită, temperatura de tur fiind stabilită de algoritmul sursei de căldură în funcție de temperatura exterioară.
Pt ajustarea termică:
Situația ideală ar fi dacă pierderea termică per unitatea de suprafață ar fi aceeași în oricare încăpere și lungimile circuitelor ar fi egale. În felul acesta prin echilibrarea hidraulică am obține aceleași temperaturi la interior în oricare încăpere. Însă în practica de proiectare și de execuție evident nu se întâmplă acest lucru, cel mai adesea fiind nevoie și de o ajustare termică. Cu finisajul montat, în camerele unde temperatura este prea mare debitul se reduce din "robinetul" de retur al circuitului (capacul se înfiletează în sensul acelor de ceasornic), unde temperatura este prea mică debitul se mărește din "robinetul" de retur al circuitului (capacul se desfiletează în sens contrar acelor de ceasornic). Aceasă ajustare se va realiza în câteva zile. Ea se face de regulă o singură dată după punerea în funcțiune a instalației.
Daca vrei sa vezi alte lucrari sau ai o întrebare/comentariu putem comunica si pe Facebook.